Legenda Lupului Alb, protectorul Daciei

Majoritatea traditiilor populare stabilesc o legatura intre Sfantul Andrei si lupi. El ar fi avut darul de vindeca rani, si prin rugaciuni „lega gura lupilor”, aparandu-i pe oameni si vitele lor. Lupul a fost intodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun ca Marele Lup Alb, considerat capetenia lupilor, a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei. Legenda spune ca, in vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fara ragaz pamanturile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmitand geto-dacilor ca Marele Zeu veghea asupra lor. Fara a fi in varsta, avea parul si barba albe ca neaua, iar credinta, curajul si darzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni si de Zalmoxis insusi, ci si de fiare. Zeul, dandu-si seama de valoarea slujitorului sau, il opreste la el, in munti, pentru a il avea aproape, scriu cei de la adevaruldespredaci.ro. Departe de oameni, preotul continua sa slujeasca cu aceeasi determinare ca si inainte. In scurt timp, fiarele Daciei au ajuns sa asculte de el si sa il considere conducatorul lor. Cel mai mult il indrageau lupii, caci acestia erau singurii fara conducator, numai foamea tinandu-i in haita. Dupa un timp, Zalmoxis vorbeste cu preotul sau si decide ca a venit timpul ca acesta sa il slujeasca in alt chip, astfel il transforma in animal. Insa nu in orice animal, ci in cea mai temuta si mai respectata fiara a Daciei, intr-un Lup Alb, mare si puternic, dandu-i menirea sa adune toti lupii din codri pentru apararea taramului. Astfel, de cate ori dacii erau in primejdie, lupii le veneau in ajutor, era de ajuns doar sa se auda urletul Marelui Lup Alb si de oriunde ar fi fost, lupii sareau sa ii apere pe cei care le devenisera frati. Lupul Alb insa era si judecator, pedepsind lasii si tradatorii. Intr-o zi insa, Zeul il cheama din nou pe slujitorul sau la el, de aceasta data pentru a-i da posibilitatea sa aleaga, pentru ultima oara daca vrea sa ramana lup sau sa redevina om. Cu toata mahnirea pe care o poarta in suflet, stiind ce vremuri vor urma, decide sa ramana alaturi de Zeul sau, sperand ca astfel sa slujeasca mai cu folos tinutul si poporul sau. Cu toata vigilenta geto-dacilor, a lupilor si a Marelui Lup Alb, romanii reusesc sa se infiltreze in randurile lor si, in apropiere de marea invazie, sadesc in sufletele unor lasi samanta neincrederii fata de Marele Zeu. Astfel, unii daci incep sa se teama ca Zeul nu le va fi alaturi in marea batalie, iar tradatorii cuprinsi de frica incep sa omoare toti lupii ce le ieseau in cale in speranta ca unul din acestia va fi Marele Lup Alb al carui cap il vor putea oferi romanilor in schimbul vietii lor. Lupii, cati au mai scapat fug in inima muntilor spre a nu mai reveni niciodata in ajutorul fratilor ce ii tradasera. Lupul Alb si Zalmoxis se retrag in Muntele Sacru de unde vor privi cu durere in inimi cum geto-dacii vor fi infranti de romani din cauza tradarii. Se presupune ca vechile credinte si ritualuri ale populatiei precrestine au fost inglobate in noua religie. Spre exemplu, interdictia de a lucra in ziua Sfantului Andrei, ziua fiind sub interdictia lupilor. Noaptea premergatoare sarbatorii Sfantului Andrei (29/30 noiembrie) este conceputa ca sabat al strigoilor si al lupilor. In aceasta noapte, in special la sate, se practica inca ritualuri ciudate, din credinta ca astfel se pot gasi mai usor protectia de toate relele, bunastarea si chiar dragostea. Anumite obiceiuri legate de ziua Sfantului Andrei ca: taierea de ramuri din copaci si plantarea de grau in vase cu apa, pentru a fi pastrate pentru Anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi. Sfantul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite si fiare, pazitor al turmelor de pericolul lupilor, patron si imblanzitor al lupilor, cel ce „leaga gura lupilor”. Aceste calitati mitice nu i-ar fi putut fi atribuite daca identitatea simbolica intre daci si lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectiva. Ele indica, folcloric, atat obiectivul patronat de Sfantul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cat si caracterul adanc popular al acestei actiuni. Tinerii superstitiosi si nu numai cred ca acum au sansa sa-si cunoasca iubitul sau ursitul. Insa, pe de alta parte, exista credinta ca este momentul pentru a se lua masuri de aparare impotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedati au, in aceasta noapte, puteri sporite. Alte credinte: Anul nou dacic de Indrea Credintele populare numesc noaptea de 29-30 noiembrie Andrea, Indrea sau Andreiul de iarna. Andreiul marcheaza trecerea de la vara la iarna, de la lumina la intuneric, iar ritualurile prezente la civilizatia geto-daca indica posibilitatea ca aceasta noapte sa fi reprezentat si celebrarea Anului Nou geto-dacic, corespunzand cu Dionisiacele campenesti si fermentarea vinului la populatia traca, precum si cu sarbatoarea Brumalia, din imperiul roman. Calendarul popular stramosesc, care pentru cei mai multi dintre noi ramane misterios sau chiar necunoscut, a mers de milenii in paralel cu sarbatorile crestine, demonstrand nu numai continuitatea unor traditii milenare, ci si a existentei poporului nostru din cele mai vechi timpuri, pe aceste meleaguri. Aceste sarbatori legate de religie, traditii si datini, majoritatea mai populare in lumea satelor, au fost dispretuite si contestate pana la desfiintare in cei aproape 50 de ani de comunism. Intre 13 noiembrie si 6 decembrie, exista, in traditia romaneasca, o serie de celebrari si obiceiuri foarte vechi cunoscute sub numele de Filipii de Toamna – legate de credinta straveche in reinnoirea periodica a timpului. Sarbatorile dedicate animalului sacru al dacilor, lupul, au fost asimilate de traditia crestina. Acestea incep cu Ziua lupului (13 noiembrie), Gadinetii (12-16 noiembrie), continua cu Filipul cel Schiop sau Ovidenia (21 noiembrie) si se incheie cu Ziua Sfantului Andrei (30 noiembrie) si Ziua Sfantului Nicolae (6 decembrie).

Gadinet este numele divinitatii iernii, lupul, iar Filipii sunt personificari divine ale acestuia. In mistica populara, se crede ca, in aceasta perioada, lupoaicele calca hotarul satelor si vin pe langa case, rascolesc in gunoaie pentru a gasi taciuni aprinsi, pe care, mancandu-i, devin mai fertile. Faptul ca lupul vede noaptea il transforma in simbol pozitiv al luminii, el indeplinind rolul de calauza. Pe masura ce ziua scade si intram in iarna, incep sa capete putere duhurile rele. Magia populara are rol de protectie impotriva acestora, culminand cu noaptea speciala a Sfantului Andrei. Ovidenia, Ziua Luminii – Filipul cel Schiop La 21 noiembrie, se sarbatoreste intrarea in biserica a Fecioarei Maria, numita acum si Maica Luminii. Indeosebi femeile sunt indemnate, cu aceasta ocazie, sa iubeasca virtutile crestine, sa fie pline de smerenie, de blandete si bunatate. Acesta sarbatoare a luminii corespunde, in calendarul popular, cu celebrarea in paralel a unei divinitati a lupilor, Filipul cel Schiop sau Filipul cel Mare, care ar fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru ca s-a abatut de la dreapta credinta. Se spune ca, in aceasta zi magica, cei cu sufletul curat pot intelege graiul animalelor si sunt martorii unor miracole. In dimineata de ovidenie, conform legendei, infloreste miraculoasa iarba a fiarelor, care inmoaie fierul si deschide orice lacat. Obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie, sunt o impletire a sarbatorii crestine cu vechile ritualuri dacice, poporul atribuindu-i Sfantului Andrei trasaturi de divinitate precrestina, acesta devenind personificarea divina a lupului solar. Printre sihastrii din Muntii Carpati circula o legenda conform careia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus si apoi pe Apostolul Andrei. Ei vorbesc despre o „taina” a trecerii dacilor la crestinism pastrata de-a lungul timpului si transmisa de la un pustnic la altul, ca expresie a continuitatii de credinta pe aceste meleaguri. Traditii populare in noaptea de „Santandrei” In noaptea Sf. Andrei, care e si prima noapte a Anului Nou dacic, se deschid cerurile, pentru ca acum se intalnesc cele vazute, cu cele nevazute, lumina cu intunericul, se innoieste timpul, moare haosul si se naste armonia din om si din univers. Ce e inauntru, e si in afara. Acum, puterea lupului e cea mai vie. Aceasta noapte se spune ca ar fi cea in care duhurile malefice numite in traditia populara strigoi, moroi sau pricolici – au o putere mai mare decat in restul anului si sosesc printre oameni sa le faca rau. De aceea se iau masuri de prevenire a acestor rele. Se coc pentru belsug placinte cu dovleac si turte de malai, se ung usile si ferestrele cu usturoi si se ascund coasele. In noaptea de „Santandrei”, oamenii evita sa iasa pe ulite. Ei raman in case protejati de usturoiul de la intrare si de lumina candelei aprinse. Baietii si fetele organizeaza o petrecere in timpul careia vor „pazi usturoiul”. Tot de Sfantul Andrei, datorita transparentei granitelor dintre lumi, se dezleaga secrete, se descopera autorii unor crime sau ale unor furturi. Acum se fac previziuni pentru anul urmator: daca in aceasta noapte este senin si cald, va fi o iarna blanda, iar daca este ger va fi o iarna grea. Lupul in traditia dacica Dacii aveau ca totem lupul, cel mai feroce animal din aceasta zona, singurul care nu poate fi imblanzit sau dresat. Razboinicii neinfricati se identificau cu acesta, numindu-se ei insisi lupi (daos- isemnand lup in dialect traco-frigian,) sau cei care sunt asemenea lupilor. Despre steagul dacilor, corpul de balaur cu cap de lup, N. Iorga spunea ca acesta este „esenta religiei stramosesti”. Aparitia lui semana groaza printre dusmani. Stegarul purta ridicat acest stindard care avea pe corp solzi mobili de metal. In goana calului, aerul care patrundea prin gura larg deschisa a lupului scotea sunete suieratoare, insotite de zgomotul solzilor care se loveau intre ei. Luptatorii purtau pe fata masti de lup sau urs inspaimantandu-i pe dusmani cu sunete ingrozitoare. Legenda Marelui Lup Alb, protectorul Daciei Legenda Lupului Alb, slujitor al lui Zamolxis, este surprinzator de asemanatoare cu cea a zeului Apollo la grecii antici. Acesta isi avea templul pe insula Alba (Leuke), pe malul Marii Negre (actuala Insula a Serpilor). In fiecare toamna, Apollo se retragea in misterioasa tara a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna. El era conducatorul acestora denumit si Lycantropul – Lupul Alb, divinitate respectata cu sfintenie de catre stramosii nostri drept protector si salvator in clipe de cumpana. Pentru a contracara credinta in puterea magico-mistica a lupului, crestinismul primitiv l-a investit pe Sfantul Petru (Samedru) cu atributele de pastor al lupilor (care sunt considerati cainii sai) impreuna cu Apostolul Andrei, care a propovaduit crestinismul in „teritoriile lupilor” si a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.