Înca din antichitate, dupa cum dovedesc documente din epoca, dacii foloseau rase de câini specializate pentru pastorit si vânatoare, lucru care se va perpetua si dupa disparitia statului dac. În vremea stapânirii romane, colonistii vorbitori de limba latina, dupa cum afirma Eutropius, au adus, probabil, câini derivând din Cani Molossi, stramosii Zavodului Românesc din care descinde Ciobanescul Românesc de Bucovina de astazi.
Toate reprezentarile romane si grecesti ale vremii arata un câine mare, musculos, cu un cap masiv si coama, imagine care descrie destul de fidel Ciobanescul Românesc de Bucovina. Vechiul tip de câine folosit la pastorit si paza de catre daci si mai apoi de urmasii lor daco-romanii si de români este stramosul Ciobanescului Românesc de Bucovina. De exemplu, în secolele al IV-lea si al V-lea, în unele asezari de la sud de Carpati, câinele se folosea la paza turmelor si la vânatoare.
În spatiul românesc, preocuparile chinologice sunt vechi si, din fericire, constante. În Evul Mediu sunt crescuti si intens folositi câini buni, de rasa, vestiti în întreaga Europa. Pe la începutul secolului al XVII-lea existau în spatiul românesc crescatorii de câini. La curtea domnitorului martir Constantin Brâncoveanu existau doua categorii de oameni specializati în aceasta meserie, fiecare primind bacsis în ziua de Sfântul Vasile cel Mare câte o jumatate de taler. Ei se ocupau mai ales de câinii de vânatoare (copoi si ogari), dar si de ciobanestii masivi folositi pentru paza curtii domnesti. Aceasta situatie este mai veche: Matei Corvin, regele Ungariei, i-a oferit lui Vlad Tepes un Kuvasz din crescatoria regala, semn ca domnitorii Tarilor Române aveau propriile crescatorii si cunostiintele necesare pentru a aprecia un asemenea dar. De asemenea, cei mai puternici si rafinati suverani europeni (cum ar fi Ludovic al XV-lea) importau pentru canisele lor câini selectionati si prasiti de catre români.
Daca rasele strict specializate, mai ales cele de vânatoare, care au fost întotdeauna apanajul celor înstariti, au disparut sau au scazut numeric în urma deteriorarii conditiilor socio-economice si politice, rasele de ciobanesti românesti amplu raspândite si plurivalente au reusit sa supravietuiasca. Selectia lor a fost continuata în special de crescatorii înstariti de vite, datorita eficientei dovedite de ei în lupta cu animalele salbatice. Stim ca taranii, când mergeau la vânatoare, foloseau pentru vânatul mare (în special mistret si urs), câini care de cele mai multe ori aveau pete negre pe fond alb.
Îndemânarea, curajul si forta fizica cu care taranii români înfruntau în lupta de aproape marii pradatori, ajutati de câinii ciobanesti, au uimit pe toti strainii care au avut prilejul sa vada aceste scene.
Selectionarea atenta a câinilor ciobanesti românesti era esentiala în conditiile în care, de cele mai multe ori, pagubele crescatorilor de animale pricinuite de pradatori, erau suportate de pastorul caruia i se daduse în primire turma respectiva. Pagubele produse în special de lupi erau semnificative. Singura metoda cu adevarat eficienta pentru limitarea pierderilor, era cresterea si perfectionarea raselor de ciobanesti autohtoni.
La începutul secolului al XX-lea, F. von Stepanitz identifica ciobanescul românesc ca pe o rasa autohtona, iar în anii ’30 el intra in atentia chinologilor. Asadar, primele demersuri în domeniul chinologic au început sa fie facute în perioada interbelica, când s-a identificat si s-a început selectionarea stiintifica a câinelui ciobanesc specific românilor.
In 1934 Dr.G.Radulescu-Calafat publica în “Revista stiintelor veterinare” primul standard al Ciobanescului Românesc Carpatin, insistînd ca el este un câine de tip lupoid, cu o raspândire mare în teritoriu. Specialistii interbelici nu au omis nici câinele Ciobanesc Românesc de tip molossoid, numit Zavod sau Dulau, dar el era considerat prea putin raspândit pentru a se încerca omologarea sa.
Iata cum este descris în 1937 de catre Mihai Mosandrei: ” …nu trebuie confundat, vazând marimea exagerata stabilita de începutul de standard si alte stigmate nelimpezite, câinele de oi Carpatin cu Zavodul românesc si el locuind unele piscuri muntoase… Acesta din urma fiind un molossoid. Zavodul asa cum l-am mai putut întâlni astazi destul de rar si de provenienta tot munteana se deosebeste prin talia enorma, urechile aproape blegi si botul cârn, latratura puternica, leonina, cavernoasa, dar totusi asemanator ciobanescului (sic)…. La unii ciobani dobrogeni porecliti albani am vazut acesti zavozi mari si foarte greoi…
” Mentionam ca Zavodul românesc este actualul Ciobanesc Românesc de Bucovina. Preocuparile pentru standardizarea raselor autohtone au fost întrerupte de al Doilea Razboi Mondial si apoi, timp de câteva decenii, de regimul comunist instaurat în România. Reluate în deceniul opt al secolului al XX-lea, ele au tinut parca sa confirme cuvintele Dr. G.Moldoveanu din 1937, care scria: “…am neglijat vrednicul nostru Dulau pe care l-au cultivat si l-au perfectionat altii…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu