Artefactele au fost expuse deja de pe 18 octombrie 2013 la o conferință de presă, la care a fost prezentă și Angelica Bălos, consilierul superior de la Direcția pentru Cultură care a preluat obiectele de la pasionatul căutător de comori, ce descoperise cinci dintre ele în zona satului Ursici din comuna Boșorod, iar al șaselea în Romoșel, comuna Romos.
Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la MCDR Deva, a expertizat piesele, declarând că sabia și spada sunt artefcate foarte rare.
Cu toate acestea, valoarea financiară totală a obiectelor găsite a fost estimată la doar 1200 de euro, descoperitorul fiind îndreptăţit să primească 30% din valoarea lor. Cea mai valoroasă este sabia curbată, pentru că este rară şi s-a păstrat mai bine decât celelalte obiecte.
Descoperitorul deţine un detector de metale autorizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. El a predat cele şase piese specialiştilor de la Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara, afirmând că este pasionat să caute obiecte vechi cu ajutorul detectorului de metale.
“Ştiam că persoana respectivă deţine un detector de metale şi are autorizaţie de deţinere, de la poliţie. Bărbatul a spus că pentru el este un hobby să caute astfel de obiecte. Este pentru prima oară când se predau asemenea obiecte la sediul Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara”, a afirmat arheologul Angelica Bălos, din cadrul instituţiei menţionate.
Ea a precizat că specialiştii Direcţiei de Cultură Hunedoara au anunţat poliţia şi autorităţile locale de faptul că pe teritoriul comunelor Boşorod şi Romos au fost descoperite piese de origine dacică şi că acele zone trebuie protejate.
După expertiza și inventarierea efectuată, va fi întocmit un proces verbal de evaluare a artefactelor descoperite, care vor intra apoi în restaurare.
Descoperitorul din Deva, care a găsit comoara arheologică folosind un detector de metale, a depus la Direcția pentru Cultură Hunedoara o cerere de răscumpărare în baza legii privind patrimoniul cultural.
Potrivit specialiştiilor din cadrul celor două instituţii de cultură, căutările voluntare după comori nu sunt încurajate, în primul rând pentru că obiectele descoperite şi scose din mediul lor îşi pierd valoarea istorică. Destul de amuzantă declarația... :)
Însă gestul căutătorului de comori de a preda obiectele, mai spun cele două instituții, este unul de apreciat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu