Sarmatii sunt amintiti incepand cu secolul V i.e.n, de catre Herodot, care ne transmite ca granita dintre sciti si sarmati era situata pe cursul raului Tanais (Don).
Potrivit specialistilor, zona de origine si locuire initiala al sarmatilor se pare ca a fost cea uralo-caspica, de la rasarit de Volga, de unde au inainte, treptat, catre vest. In secolul I i.e.n, Strabo (Geographia, VII, 3, 17), aminteste de mai multe ramuri ale sarmatilor: sarmatii regali si sarmatii iazygi (intre Nistru si Nipru), sarmatii roxolani (intre Nipru si Don, pentru ca ulterior sa ajunga in zona Dunarii Mijlocii si de Jos) si alanii (ce locuiau dincolo de Don si care isi incep deplasarea spre vest in secolul II e.n.)
Cercetarilor arheologice, cumulate cu izvoarele literare antice, atesta faptul ca sarmatii iazygi au fost asezati in campia Panonniei, intr-un proces care a fost demarat in timpul imparatului Tiberius, dupa anul 20 e.n., ci care s-a incheiat in vremea domniei lui Claudius.
Din cate se cunoaste, romanii au permis acestora sa ocupe teritoriul amintit cu scopul de a crea aici o zona tampon in calea eventualelor atacuri ale geto-dacilor indreptate catre imperiu.Locul lasat liber de iazygi in stepele nord-pontic ea fost ocupat de rudele lor, roxolanii, a caror prezenta la vest de Prut nu este atestata mai devreme de secolul II e.n.
Sarmatii efectueaza o serie de incursiuni in Doborgea, dupa cum relateaza Ovidius (Tristia, III, 10), unde intra in conflict cu romanii, in jurul anului 62 e.n., fiind invinsi si pacificati temporar de trupele imperiale conduse de Plautius Silvanus Aelianus. Incepand cu sfaristul secolului II e.n. si inceputul secolului urmator, sarmatii roxolani, impinsi de migratia gotilor in zona stepelor nord-pontice, ajungin numar mare Moldova si Muntenia, unde au intrat sub dominatia carpilor, daci liberi. In acelasi timp, grupuri sarmatice sunt atestate in Campia Tisei, unde au ajuns, probabil, trecand prin pasurile Carpatilor nordici.
Din pricina faptul ca locuintele sarmatilor erau realizate din material textil, de tip cort, urme casnice de locuire sedentara a acestei populatii pe teritoriul de astazi al Romaniei nu au fost descoperite. Totusi, pe baza influentelor, minore ce-i drept, exercitate asupra culturii carpice si a descperirilor arheologice atribuite acestei populatii, ne putem face o idee asupra modului de viata sarmatic.
Pe teritoriul tarii noastre si in zonele invecinate, prezenta sarmatilor este confirmata in Campia Moldovei, intre Prut si Jijia, si Baltilor, intre Prut si Cogalnic, in campiile din zona cursurilor inferioare ale Nistrului, Prutului si Dunarii si Muntenia, intre Buzau si Calmatui, Ialomita si Arges, scriu cei de la adevaruldespredaci.ro.
Urme materiale ale culturii sarmatice au fost descperite si cercetate in situri precum cele de la Trusesti (jud. Botosani), Probota (jud. Iasi), Poienesti (jud. Vaslui), Largu (jud. Buzau), Chiscani (jud. Braila), Badragii Noi, Cazaclia, Cuconestii Vechi II, Petresti, Kriničnoe, Holmskoe, Olasesti si Tudora (Rep. Moldova), Mirnoe, Semenovka sau Nikolskoe (Rep. Ucraina).
Cea mai mare parte a inventarului arheologic sarmatic provine din morminte si consta in ceramica, vase de sticla, obiecte de uz casnic (fusaiole, fragmente de tesatura), obiecte de podoaba, clopotei de bronz, piese de harnasament, dar si arme (pumnale si sabii). Ritul funerar practicat de sarmati era cel al inhumatiei.
Cele mai monumente iazyge se gasesc in Banat si Crisana, asa cum sunt mormintele de la Varsad si Simand. Elemente specifice creatiei sarmatice au fost identificate si in mediul culturilor Poienesti-Zvorastea, Chilia-Militari si Santana-Mediesu Aurit, ca urmare a contactelor cu dacii din afara provinciei Dacia Romana.
Dupa retragerea administratiei imperiale din Dacia romana, pe teritoriul fostei provincii au patruns grupuri de sarmati iazygi, in special in zona Banatului. Sarmatii sunt mentionati in istorie pana la nivelul anilor 332-338, atunci cand intra in conflict cu gotii, ulterior cu geto-dacii, care, de altfel, ii si infrang.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu